Kremlinul face precizări cu privire la utilizarea armelor nucleare și reacționează dur la comentariile lui Biden: ‘Este complet inacceptabil’

sursa foto: cnn.com

Rusia ar folosi arme nucleare doar atunci când există o amenințare la adresa ei și nu ca urmare a războiului desfășurat în Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat luni postului PBS Newshour, citat de CNN.

„Orice rezultat al operațiunii (din Ucraina – n.r.), bineînțeles, nu este un motiv pentru utilizarea unei arme nucleare”, a declarat Peskov.

„Avem un concept de securitate care afirmă foarte clar că numai atunci când există o amenințare pentru existența statului, în țara noastră, putem folosi și vom folosi efectiv arme nucleare pentru a elimina amenințarea pentru existența țării noastre”, a mai spus el.

Întrebat despre comentariile președintelui american Joe Biden, care l-a numit pe Vladimir Putin un „măcelar” și a declarat că președintele rus nu ar mai trebui să rămână la putere, Peskov a spus că „este destul de alarmant”.

„Este o insultă personală”, a spus Peskov. „Bineînțeles, este complet inacceptabil. Nu este treaba președintelui Statelor Unite să decidă cine va fi și cine este președintele Federației Ruse”.

În cadrul unui discurs ținut sâmbătă în Polonia, Biden a făcut un comentariu la adresa lui Putin spunând: „Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere”, care a luat prin surprindere oficialii americani și internaționali.

În interviul acordat de PBS, Peskov a negat că forțele rusești ar fi vizat în mod deliberat civili din Ucraina, în ciuda faptului că forțele ucrainene, jurnaliștii și refugiații care au fugit din țară au descris bombardamente care au lovit infrastructura civilă, inclusiv case, școli, spitale și altele.

„Ei nu bombardează case. Nu bombardează apartamente. Ei nu bombardează obiecte civile”, a declarat Peskov. „Ei bombardează doar și vizează infrastructura militară”.

Lasă un răspuns