Cum explică liderul PSD inflația de peste 10%: ‘Este o influență din Zona Euro’

sursa foto: digi24

Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că inflația crescută la peste 10% este influențată de Zona Euro. De asemenea, el a precizat că „cel mai important lucru este că împreună cu BNR am ținut cursul euro până în 5 lei”.

„Este o influență venită din Zona Euro. Și în Franța și în Spania și în Italia și în Germania, mai ales, există o inflație cu două cifre. Vom vedea cu aceste măsuri, fiindcă de aceea am luat măsurile, și în zona de consum dar și în zona de ofertă, căutând și în economie să încurajăm producția, dar dacă produci, trebuie să aibe și cine să cumpere, de aceea am venit cu ele, ca inflația să nu scape din mână și veți vedea că vor avea efecte directe. Cel mai important lucru pe care îl văd eu întâmplându-se este că împreună cu BNR am ținut încă cursul euro până în 5 lei”, a declarat Marcel Ciolacu, la Parlament.

Lasă un răspuns