Rareș Bogdan reclamă ‘apologiile dezastrului’ venite dinspre BNR: ‘Mugur Isărescu ar putea să își cheme subordonații la un ceai de tei’

sursa foto: digi24

Eurodeputatul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, și-a exprimat marți la Antena3 nemulțumirea în ceea ce privește declarațiile unor oficiali BNR și s-a arătat deranjat că aceștia vin în spațiul public „cu tot felul de apologii ale dezastrului”.

Potrivit liberalului, unele analize venite dinspre BNR vorbesc de asemănări economice între situația din România și cea a Greciei când a intrat în faliment. Rareș Bogdan a reclamat aceste „apologii ale dezastrului” și i-a solicitat guvernatorului Mugur Isărescu să ia măsuri.

„Domnul Isărescu ar putea să-și potolească, să-și liniștească subordonații, să îi cheme la un ceai de tei. Cei care sunt acolo în funcții, pe spatele românilor, ar trebui să facă mai mult și să vorbească mai puțin”, a adăugat prim-vicepreședintele PNL.

Lasă un răspuns