Marcel Ciolacu susține modificarea Constituției: ‘Este un demers care trebuie pornit’

sursa foto: Marcel Ciolacu / Facebook

Marcel Ciolacu susține modificarea Constituției. „Este un demers care trebuie pornit”, a spus marți liderul PSD la Parlament.

„Este un demers care trebuie pornit. Eu am spus că ar fi cazul să pornim acest demers, ținând cont și de majoritatea pe care o avem”, a spus Ciolacu.

El nu a dat detalii despre articolele vizate pentru a fi schimbate, dar a afirmat că atribuțiile președintelui nu ar trebui modificate.

„Eu nu consider că trebuie modificate atribute de la președinte”, a mai spus liderul PSD, întrebat dacă trebuie modificate atribuțiile președintelui.