Klaus Iohannis a semnat! România aprobă în mod oficial aderarea Finlandei și Suediei la NATO

sursa foto: ecopolitic.ro

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 18 iulie 2022, decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Protocolului, semnat la Bruxelles, la 5 iulie 2022, de aderare a Republicii Finlanda la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4 aprilie 1949, și a Protocolului, semnat la Bruxelles, la 5 iulie 2022, de aderare a Regatului Suediei la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4 aprilie 1949.

Guvernul a adoptat, vineri, proiect de lege care vizează ratificarea protocolului de aderare la NATO a Finlandei şi Suediei.

„Este un demers pe care îl facem fiind conştienţi de valoarea strategică privind aderarea celor două ţări la NATO, şi un demers pe care îl consider ca fiind unul cât se poate de relevant, ţinând cont că ne înscriem în rândul primelor ţări care au demarat acest proces de ratificare a protocolului”, a spus premierul Nicolae Ciucă.