Cutremur de 4,1 în România

sursa foto: istockphoto

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs în noaptea de joi spre vineri în zona seismică Vrancea, conform informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a fost la ora 01.47 în zona seismică Vrancea, la adâncimea de 88 km.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 83km E de Brașov, 94km S de Bacău, 101km NE de Ploiești, 112km V de Galați, 115km NV de Brăila, 151km N de București, 172km NE de Pitești, 174km SV de Iași, 196km E de Sibiu, 216km N de Ruse.