Emmanuel Macron, pe primul loc în scrutinul prezidenţial din Franţa / VIDEO

sursa foto: ft.com

Emmanuel Macron, preşedintele în funcţie al Franţei, se clasează pe primul loc în scrutinul prezidenţial desfăşurat duminică, fiind urmat de candidata Marine Le Pen, considerată de extremă-dreapta, potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne.

La numărarea a 97% din totalul voturilor, Emmanuel Macron a obținut 27,60%, Marine Le Pen 23,41%. Macron este în ușoară scădere față de exit-poll, atunci când avea 28,1%, în ce Marine le Pen a câștigat foarte puțin, aseară având 23,3%.

Pe locul 3 se clasează Jean-Luc Melenchon, cu 21,95%, în creștere față de sondajele efectuate, aseară, la ieșirea de la urne.

Practic, finala prezidențială din Franța va fi între Emmanuel Macron și Marine le Pen, dar foarte important va fi unde se duc voturile lui Melenchon. Candidatul de pe locul 3 a dat un semnal și a cerut alegătorilor săi să nu dea ”niciun vot pentru Marine le Pen”. Acestuia îi mai lipsesc doar 500.000 de voturi pentru a intra în turul II al prezidențialelor cu Emmanuel Macron.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.