Joe Biden, apel fierbinte: ‘Ajunge, ajunge! Pentru numele lui Dumnezeu’

sursa foto: digi24

Joe Biden a cerut, joi, Congresului să implementeze alte măsuri de control al armelor de foc. „Ajunge, ajunge! Pentru numele lui Dumnezeu” a declarat președintele american  într-un discurs transmis în direct în prime-time.

Vorbind de la Casa Albă, Biden a crescut presiunea asupra Congresului pentru a acționa după recentele împuşcături într-o şcoală din Texas, într-o băcănie din New York şi într-o clădire medicală din Oklahoma, potrivit CNN.

„Pentru numele lui Dumnezeu, cât de mult mai mult carnagiu suntem dispuşi să acceptăm?”, a întrebat Biden.

Biden a cerut Congresului să extindă cerințele de verificare a antecedentelor pentru achizițiile de arme, să creeze noi reguli pentru depozitarea în siguranță a armelor, să adopte noi legi care ar împiedica vânzarea de arme către cei cu antecedente penale sau să ofere mai multe servicii de sănătate mintală studenților.

„Nu putem dezamăgi din nou poporul american”, a spus Biden, făcând presiuni asupra republicanilor, în special în Senatul american, pentru a permite ca proiectele de lege cu măsuri de control al armelor să fie supuse la vot.