Scurgeri de gaze naturale din Nord Stream 1 şi 2. Reacția UE: ‘Rezultatul unui act deliberat’

sursa foto: cnn

Autorităţile daneze au depistat fisuri la gazoductele Nord Stream 1 şi Nord Stream 2, în Marea Baltică. Circulaţia navelor a fost oprită în aceste zone din Marea Baltică, de teama unor explozii.

„Gazoductul Nord Stream 1 are două scurgeri într-o zonă aflată la nord-est de Bordholm, iar Nord Stream 2 are o scurgere la sud de Dueodde. Scurgerile au fost depistate de unitatea de intervenţie a apărării daneze”, a transmis Ministerul Apărării de la Copenhaga.

UE va intensifica protecţia infrastructurii sale energetice în urma incidentelor care au provocat scurgeri ale conductelor Nord Stream, a declarat miercuri şeful politicii externe a blocului comunitar, Josep Borrell.

„Toate informaţiile disponibile indică faptul că acele scurgeri sunt rezultatul unui act deliberat”, a transmis Borrell într-un comunicat, citat de agenţia Reuters.

„Vom sprijini orice investigaţie menită să clarifice pe deplin ce s-a întâmplat şi de ce, şi vom lua măsuri suplimentare pentru a ne spori rezistenţa în materie de securitate energetică”, a adăugat şeful politicii externe a Uniunii Europene.