Vizita lui Lavrov în Serbia, anulată. Moscova tună și fulgeră: ‘Diplomaţia noastră încă nu stăpâneşte teleportarea’

sursa foto: digi24

Vizita în Serbia a ministrului rus de externe Serghei Lavrov, programată pentru perioada 6-7 iunie, a fost anulată deoarece trei dintre vecinii Serbiei și-au închis spațiul aerian pentru avionul lui, scrie BBC.

Bulgaria, membru UE, a impus această interdicție a zborului, împreună cu Macedonia de Nord și Muntenegru – țări care speră, precum Serbia, să adere la UE.

Anularea vizitei a fost confirmată de un oficial de rang înalt al Ministerului de Externe rus, care a declarat pentru Interfax: „Diplomaţia noastră încă nu stăpâneşte teleportarea”.

UE și Regatul Unit au impus o interdicție de zbor pentru avioanele rusești – inclusiv cele private ale oligarhilor – la câteva zile după invazia din 24 februarie. Serbia nu s-a alăturat acestor sancțiuni ale UE împotriva Rusiei.

În Serbia, Lavrov urma să aibă discuții cu președintele Aleksandar Vucic. Serghei Lavrov se află pe lista de sancţiuni a Occidentului în contextul războiului declanşat de Rusia asupra Ucrainei. Uniunea Europeană (UE) şi-a închis la rândul său spaţiul aerian pentru avioanele ruse în urma invaziei.