Românii, amendați dacă nu merg la medicul de familie: ‘Va intra în atenţia noastră odată cu noul contract-cadru din 2023’

sursa foto: pixabay

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. dr. Adela Cojan, a declarat, joi, că cei care nu se vor prezenta la medic, pentru servicii de prevenţie, ar putea fi sancţionaţi, începând de anul viitor.

„De la 1 aprilie, programul-cadru şi normele de aplicare vor fi modificate. Bugetul alocat asistenței medicale primare a cunoscut o suplimentare consistentă, aproape fără precedent, cu 22%. Interesul CNAS este de a lărgi pachetul de servicii de bază și de a mai diminua din ceea ce înseamnă ‘plata per capita’.

Începând cu noul contract-cadru, din anul 2023, vrem să implementăm, în special, pachetele de prevenție, care vor deveni obligatorii şi ne gândim inclusiv la elemente sancționatorii (…) pentru cei care nu vin să îşi efectueze serviciile de prevenție.

Încercăm să responsabilizăm populația în legătură cu propria sănătate. Se practică în multe ţări, asociațiile de pacienţi ne cer acest lucru, să începem să-i sancţionăm pe cei care nu se prezintă la serviciile de prevenţie. Va intra în atenţia noastră odată cu noul contract-cadru din 2023”, a spus Cojan la Senat, la dezbaterea „Hepatitele virale post-pandemie – drumul spre eliminare, o provocare”, a declarat Adela Cojan, potrivit Agerpres.

La masa rotundă organizată de Comisia de sănătate din Senat în parteneriat cu Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice, medici, pacienţi şi reprezentanţi ai instituţiilor statului au explicat, joi, paşii care trebuie urmaţi pentru eradicarea hepatitelor virale.