UMF „Carol Davila” din Bucureşti îşi menţine poziţia în Top Shanghai

sursa foto: formaremedicala.ro

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti îşi păstrează poziţia în ierarhia unuia dintre cele mai prestigioase clasamente internaţionale ale universităţilor – TOP Shanghai, poziţie pe care a fost plasată şi anul trecut.

Astfel, dacă în 2020 UMF „Carol Davila” s-a poziţionat în intervalul 151-200 în domeniul „Medical Sciences”, pe subiectul „Clinical Medicine”, urcând anul trecut în intervalul 101-150, anul acesta , prestigiosul TOP Shanghai îi atribuie acelaşi interval (101-150 ) al înaltei performanţe academice internaţionale, pe acelaşi domeniu şi subiect.

„Plasarea, şi anul acesta, a Universităţii noastre în acest prestigios Top internaţional şi pe o poziţie similară cu cea ocupată în 2021, se datorează exclusiv comunităţii academice de la Carol Davila care demonstrează încă odată că rămâne un pilon important în planul cercetării ştiinţifice medicale internaţionale. Am convingerea că, prin efortul susţinut al întregului colectiv universitar, UMF ‘Carol Davila’ va reuşi, anul viitor, o plasare superioară în acest prestigios TOP internaţional. Şi cu această ocazie, ţin să aduc sincere mulţumiri tuturor cadrelor didactice, cât şi studenţilor UMFCD”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Jinga, Rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.