Klaus Iohannis a sesizat CCR – legea vizată

sursa foto: ecopolitic.ro

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis Curţii Constituţionale miercuri, 20 aprilie 2022, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare. Şeful statului afirmă că, prin conţinutul său normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5), ale art. 120 alin. (1), precum şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie.

Preşedintele arată în sesizare că pct. 8 şi pct. 9 cu privire la anexele 10.3 şi 10.4 al art. I din legea criticată contravin art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la calitatea legii, întrucât aceste anexe nu au un temei-cadru în corpul actului normativ modificator ori în cel în vigoare.

Astfel, necesitatea existenţei unui temei-cadru în actul normativ izvorăşte chiar din structura logico-juridică a unei norme de drept, care, indiferent de formularea ei literală, trebuie să asigure acele elemente structurale precum ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea normei. Dintre acestea, partea indispensabilă a normei juridice o reprezintă dispoziţia, care trebuie să prescrie conduita pe care trebuie să o realizeze cei cărora li se adresează norma. Iar dacă din titlul şi conţinutul anexelor criticate se pot contura anumite ipoteze, prin lipsa unui temei-cadru în corpul actului normativ nu se poate complini existenţa dispoziţiei ca element structural al normei juridice.

În sesizare se mai arată că în corpul legii criticate nu există dispoziţii care să prevadă: scăderea bunurilor din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, trecerea din domeniul public al statului şi din administrarea unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare în domeniul privat al comunelor/oraşelor şi în administrarea consiliilor locale, ori trecerea din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală – IBNA Baloteşti în domeniul privat al comunei Baloteşti şi în administrarea consiliului local.

”Faţă de cele de mai sus, rezultă că art. I pct. 8 şi 9 din legea criticată contravin art. 1 alin. (5) din Constituţie prin raportare la art. 57 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative”, precizează şeful statului.

Preşedintele solicită CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare este neconstituţională.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.