Klaus Iohannis vorbește despre PNRR: ‘Un instrument care trebuie valorificat la maximum’

sursa foto: digi24

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Oraşelor din România în care afirmă că trebuie dezvoltate oraşe verzi, fără poluare, rezistente la schimbările climatice şi ale căror resurse sunt bine protejate şi utilizate în mod eficient, arătând că există o multitudine de instrumente în acest sens, unul fiind PNRR care trebuie valorificat la maximum.

„Timp de aproape trei decenii, în cadrul reuniunilor dumneavoastră s-au dezbătut provocările cu care administrația publică locală și orașele s-au confruntat de-a lungul timpului și s-au analizat soluțiile concrete cele mai potrivite. Astfel, au putut fi îmbunătățite politicile publice, pentru că dialogul între administrația locală și cea centrală este un beneficiu pentru dezvoltarea și progresul României, iar astfel de abordări trebuie continuate. Sunt, așadar, convins că și prin discuțiile din cadrul întâlnirii de astăzi veți reuși să găsiți noi modalități de rezolvare a unor probleme din educație, infrastructură, sănătate, economie, digitalizare, energie sau mobilitate urbană. Aceste domenii cer o abordare comună în exercitarea activității dumneavoastră și o bună colaborare între autoritățile statului, bazată pe transparență și integritate”, a transmis Klaus Iohannis.

Șeful statului, fosdt primar, a apreciat că „misiunea de a administra o comunitate nu este deloc ușoară, iar încrederea oferită de cetățeni reclamă rezultate concrete și pe termen lung”.

„Pandemia de COVID-19, care a marcat ultimii doi ani, a pus presiuni uriașe asupra resurselor pe care a trebuit să le gestionați. În același timp, a devenit și mai evidentă importanța modernizării sistemelor publice de servicii, atât pentru a răspunde necesităților de zi cu zi ale cetățenilor, cât și pentru a face față mai bine unor situații neprevăzute sau urgente. Spitalele au fost copleșite de numărul mare de pacienți infectați și s-a resimțit nevoia unor dotări și echipamente medicale moderne. În privința educației, trecerea la învățământul online a ridicat problema modernizării și în acest domeniu. De altfel, încurajez ca toate avantajele aduse de învățământul online și de adaptarea la un mod de predare mai flexibil să fie integrate în practică și pe viitor”, adaugă Iohannis.

El a amintit și de situația din Ucraina.

„În această perioadă, multe orașe, în special cele din apropierea graniței României cu Ucraina, gestionează un mare flux de refugiați. În urma atacurilor atroce ale Federației Ruse asupra Ucrainei, milioane de ucraineni s-au văzut nevoiți să fugă din calea războiului. Este o dramă umanitară de proporții și le mulțumesc tuturor autorităților locale care fac tot posibilul să ajute și să aline suferința inimaginabilă a acestor oameni. Provocările cu care ne confruntăm sunt, așadar, tot mai diverse și necesită o mai bună capacitate de adaptare. Se impun, de aceea, o permanentă colaborare între instituții, dar și mai multă transparență și comunicare cu oamenii. Modul de funcționare a structurilor administrative locale trebuie să țină cont de realitățile demografice, sociale, culturale și economice regionale. Descentralizarea rămâne una dintre prioritățile cheie ale administrației publice din România, un demers care, din păcate, nu a avansat atât de mult în ultimii ani. La nivel local, succesul bunei guvernări locale depinde de înțelegerea nevoilor cetățenilor și de modul în care administrația reușește să răspundă rapid, eficient și transparent acestor nevoi”, a mai spus Iohannis.

În opinia sa, implicarea cetățenilor în procesul decizional este deosebit de importantă, iar autoritățile trebuie să acționeze ca un partener real al acestora.

„Modernizarea serviciilor publice, precum și a infrastructurii, adaptarea lor la noile cerințe și la un context aflat într-o permanentă dinamică reprezintă provocări pentru orice comunitate locală, fie că vorbim de marile orașe sau de localitățile mai mici. Indiferent de locul în care trăiesc, cetățenii își doresc același lucru: servicii publice rapide, eficiente și de înaltă calitate. Mă bucur că din ce în ce mai multe administrații locale operează cu concepte precum Smart City sau Green City și au început să își digitalizeze cât mai mult serviciile, în beneficiul locuitorilor. Sunt convins că investițiile constante în dezvoltarea acestor modele reprezintă viitorul comunităților noastre. Provocările ultimilor ani ne-au demonstrat că trebuie să construim orașe reziliente și sustenabile, capabile să facă față cu succes unor potențiale crize. În acest sens, este nevoie de deschiderea dumneavoastră pentru adoptarea unor soluții locale la problemele globale. Trebuie să dezvoltăm orașe verzi, fără poluare, rezistente la schimbările climatice și ale căror resurse sunt bine protejate și utilizate în mod eficient”, se arată în mesajul președintelui Iohannis.

Totodată, șeful statului a amintit și de PNRR.

„În prezent, România beneficiază de o multitudine de instrumente europene menite să faciliteze modernizarea și dezvoltarea statului, dar mai ales a comunităților locale. Planul Național de Redresare și Reziliență reprezintă un astfel de instrument care trebuie valorificat la maximum. Utilități publice performante, școli și spitale moderne, drumuri asfaltate și infrastructură de transport eficientă – toate acestea ar trebui să devină în câțiva ani o constantă a fiecărei comunități locale. Implementarea eficientă și la timp a proiectelor de investiții cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență depinde și de implicarea dumneavoastră, a administrațiilor publice locale. De multe ori, dumneavoastră ați oferit soluții mai simple și mai eficiente în raport cu nevoile cetățenilor. De exemplu, dată fiind criza energetică pe care o traversăm, o soluție indispensabilă vizează proiectele de eficiență energetică de la nivelul instituțiilor și comunităților locale, proiecte care să fie susținute în mod adecvat prin politici guvernamentale”, conchide Iohannis.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.