Mesajul premierului Nicolae Ciucă de Ziua Limbii Române

sursa foto: digi24

Mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă de Ziua Limbii Române:

„Astăzi este sărbătoarea limbii române, expresie fundamentală a identităţii noastre naţionale, care ne uneşte ca oameni şi leagă generaţiile peste timp.

Mai mult decât un mod de a ne înţelege şi a ne recunoaşte între noi pretutindeni în lume, limba română este istorie, cultură, spiritualitate şi tezaur al mentalităţilor, de-a lungul istoriei milenare a poporului nostru, cu literatura ca expresie de vârf.

Respect şi apreciere tuturor celor care contribuie permanent la cunoaşterea, conservarea, perpetuarea şi evoluţia limbii române: lingvişti, cercetători, profesori, filologi, scriitori, traducători, cititori, vorbitori iscusiţi, fie ei artişti sau oratori.

Le sunt foarte recunoscător celor care păstrează identitatea naţională dincolo de graniţe, familiilor de români care îşi învaţă copiii limba maternă vorbind-o în căminul lor, şi cadrelor didactice care predau în alte ţări limba, cultura şi civilizaţia românească, nu doar în cadrul instituţional creat de statul român pentru educaţia în diaspora.

Nu în ultimul rând, îmi exprim aprecierea pentru toţi oamenii de stat români din ultimele decenii care au dat un curs occidental dezvoltării ţării noastre, astfel încât limba română să se numere, astăzi, printre cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene.

Generaţiile care vin din urmă trebuie să rămână legate de limba română. Conectarea la Occident şi la curente e necesară, oferind, prin „Unitatea în diversitate”, şansa strălucirii trăsăturilor emoţionale şi spirituale pe care limba naţională le-a cuprins şi le păstrează vii în eternitate.

La mulţi ani limbii române şi tuturor vorbitorilor de română din lume, conaţionali sau prieteni străini!”, transmite Nicolae Ciucă.