Mesajul Preşedintelui României, Klaus Iohannis, transmis cu prilejul Zilei Limbii Române

sursa foto: stiripesurse.ro

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 31 august 2022, un mesaj cu ocazia Zilei Limbii Române.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

31 august marchează Ziua Limbii Române, o sărbătoare a celor care, oriunde s-ar afla, gândesc, vorbesc şi simt româneşte.

Limba română este cheia identităţii noastre naţionale şi căminul unei literaturi bogate. De-a lungul veacurilor, ne-a definit cultura, a inspirat şi a îmbogăţit spiritual generaţii întregi.

Totodată, limba română a fost şi continuă să fie un veritabil liant social. Ea ne-a adus laolaltă şi ne-a menţinut uniţi în cele mai dificile momente ale istoriei noastre. Limba pe care o vorbim ne leagă unii de alţii şi pe toţi de locul în care ne-am născut sau avem rădăcini – România. Face parte din identitatea noastră, iar noi avem datoria de a o proteja şi cultiva.

În această zi specială, transmit întreaga mea apreciere dascălilor de Limba Română din ţară şi din străinătate, dar şi celor dintâi mentori ai oricărui copil – părinţii. În ţară sau în comunităţile din afara graniţelor, aceştia au menirea de a transmite cu mândrie tezaurul limbii generaţiilor de copii români de pretutindeni.

În ultimii ani, ţara noastră găzduieşte un număr tot mai mare de locuitori a căror limbă maternă nu este limba română. Este important ca toţi să aibă şansa de a învăţa limba română şi de a se integra în mod armonios în societatea românească. Predarea şi învăţarea limbii române, ca limbă nematernă, trebuie să devină o ofertă permanentă a sistemului nostru de educaţie.

În acelaşi timp, este necesară o schimbare de paradigmă atunci când vorbim despre obiectivele educaţiei pentru învăţarea limbii române. Alături de încurajarea lecturii, înţelegerea, argumentarea şi uzul corect al limbii ar trebui să devină obiective prioritare.
Doar luptând cu analfabetismul funcţional avem şansa de a permite cât mai multor persoane să folosească limba română pentru a lua parte la viaţa comunităţii şi pentru a contribui la dezvoltarea societăţii.

Limba română este temelia identităţii noastre. O preţuim folosind-o corect, cultivând-o şi ajutându-i pe alţii să primească darul de a o învăţa şi de a se bucura de bogăţia ei.

La mulţi ani Limbii Române şi vorbitorilor ei!

Cu ocazia Zilei Limbii Române, Palatul Cotroceni va fi iluminat în culorile drapelului naţional, în această seară, începând cu ora 20:30.