Ministrul Muncii, Marius Budăi: Mi-am cusut singur pantofii, de câte 5-6 ori, până se rupeau, ca să merg la școală

sursa foto: Marius Budai / Facebook

Prezent la Iași la o conferință despre educație, ministrul Muncii, Marius Budăi, le-a mărturisit celor prezenți că a fost un copil foarte sărac.

”Sunt trist și bucuros, dar mai ales răscolit. Am să fac ceva public, ceea ce nu am făcut până acum. Am să vă spun că eu sunt unul dintre copiii aceia. Eu mi-am cusut singur pantofii ca să merg la școală, de 5-6 ori, până se rupeau de tot. De aceea am acceptat fără să clipesc să particip într-un asemenea proiect. Sunt un copil crescut doar de mamă și a putut să facă asta doar până la sfârșitul clasei a XII-a. Îi mulțumesc mamei, Dumnezeu s-o ierte, pentru felul cum m-a crescut”, a spus ministrul, la o conferință despre educație, organizată la Iași.

Potrivit botosaninews.ro, Marius Budăi a încercat să convingă copiii să se îndrepte și spre meserii mai puțin populare:

„Am avut o acțiune în care copiilor din clasele a VII-a și a VIII-a li s-a prezentat de către liceele tehnologice potențialele meserii pe care ar putea să le urmeze. Le-am spus că pe lângă meseria de IT-ist, mai există și alte meserii și că șurubelnița încă nu are Wi-Fi. Ar trebui să ieșim din acea paradigmă a burselor, a locurilor de muncă doar cu pliantul. Le-am arătat că, astăzi, a fi strungar nu mai înseamnă să fii murdar din cap până în picioare și că poți câștiga și un salariu decent, la tine în țară, dacă ești un strungar bun. Le-am arătat că a fi mecanic agricol, adică tractorist, nu mai e ce era odată și că acea cabină a semănătorii e precum un living. Trebuie să le arătăm copiilor ce este de făcut exact”, a spus ministrul.