Tensiuni! Alexandru Rafila: ‘Sunt gata să-i cedez domnului Raed Arafat poziția de ministru al Sănătății’

sursa foto: economica.net

Alexandru Rafila susține că sistemul de urgență ar trebui să fie în subordinea Ministerului Sănătății, nu a Ministerului Afacerilor Interne și spune că este pregătit să îi cedeze poziția de ministrul al Sănătății lui Raed Arafat în cazul în care acest lucru nu se va întâmpla.

„Nu accept această variantă (n.r. – sistemul de urgență să rămână la MAI), pentru că atât timp cât sunt ministru la Ministerul Sănătății, sunt responsabil pentru sistemul de Sănătate.

Sunt gata să-i cedez domnului Raed Arafat poziția de ministru al Sănătății sau poate veni ca secretar de stat.

(…) Legarea unui nume de sistemul de sănătate este o chestiune absolut nepotrivită și chiar ușor periculoasă. Eu prefer să-l las pe dânsul dacă acesta ar fi prețul pentru păstrarea sistemului de urgență în sistemul de Sănătate și nu în cel polițienesc, așa cum este logic”, a declarat Alexandru Rafila la România TV.

Ministerul de Interne a suspus dezbaterii publice un proiect de lege care vizează reorganizarea instituţiei.

Potrivit prevederilor documentului, „MAI îndeplineşte, potrivit legii, următoarele atribuţii specifice domeniului afacerilor interne (…) asigură aplicarea unitară, la nivel naţional, a legislaţiei privind protecţia civilă, apărarea împotriva incendiilor şi gestionarea situaţiilor de urgenţă; asigură coordonarea integrată, la nivel naţional, a activităţilor de protecţie civilă, de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, de prim ajutor calificat şi asistenţă medicală de urgenţă; asigură, potrivit competenţelor, activităţi de sprijin aerian şi transport medical de urgenţă”.

„Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă coordonează integrat, la nivel naţional, activităţile de protecţie civilă, prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, asigurarea resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură, necesare restabilirii stării de normalitate, inclusiv de prim ajutor calificat şi asistenţă medicală de urgenţă”, se mai arată în document.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.