Prințul Paul va fi extrădat în România potrivit legislației franceze. Precizările Ministerului Justiției

sursa foto: digi24

Prințul Paul va fi extrădat în România potrivit legislației franceze, precizează Ministerul Justiției într-un comunicat de presă.

În legătură cu procedurile derulate cu privire la cetățeanul român Al României Paul Philippe, Ministerul Justiției este în măsură, la acest moment, să informeze cu privire la următoarele: „La data de 27 iunie 2022, în Republica Franceză, cetățeanul român Al României Paul Philippe a fost arestat provizoriu, în vederea executării mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare române, în baza unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.

Arestarea a fost dispusă ca urmare a existenței acestui mandat european de arestare, procedura executării fiind o procedură ce se derulează între instanțe în mod direct, respectiv între instanța română şi cea străină.

În consecință, instanța din Republica Franceză este competentă, potrivit Deciziei Cadru 2002/584/JAI, să decidă asupra modalității de executare a acestui mandat european de arestare şi asupra predării persoanei solicitate. Procedura de executare a mandatului european de arestare se desfășoară potrivit legislației franceze, în termenele şi condițiile prevăzute de aceasta.

Ministerul Justiției are atribuții strict administrative (decurgând din principiul separației puterilor în stat), respectiv de a primi/ transmite mandatele europene de arestare emise de către autoritățile judiciare române și străine, și de a acorda sprijin autorităților implicate în această procedură, în special în vederea facilitării comunicării.

Ministerul Justiţiei, în calitate de autoritate centrală, nu este implicat în procedură şi nu a fost solicitat, până în prezent, în vederea facilitării comunicării de către instanțe.

Ministerul Justiţiei manifestă deplină deschidere şi disponibilitate şi în acest caz, cu respectarea rolului conferit de lege şi de legislaţia unională aplicabilă”.