Zeci de percheziții în vestul țării: 44 de persoane urmează să fie audiate

sursa foto: gandul.ro

Zeci de percheziţii au loc miercuri dimineaţă în judeţele Arad, Timiş, Cluj, Iaşi şi Caraş-Severin, vizând membrii unui grup organizat specializat în traficul de migranţi şi traficul de droguri de risc şi de mare risc

„La data de 18 mai 2022, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Timişoara şi Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad, efectuează 37 de percheziții domiciliare, în județele Arad, Timiș, Cluj, Iași și Caraș-Severin, în cadrul unei acțiuni care vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în traficul de migranți și traficul de droguri de risc și de mare risc.

Din cercetări a reieșit că, în luna august 2021, în judeţul Timiş, ar fi fost constituit un grup infracţional organizat, format din 41 de membri, care ar fi acționat, până în prezent, în zona de vest a României, cu scopul de a săvârși infracţiunea de trafic de migranţi.

Astfel, membrii grupului infracţional ar fi racolat migranţi proveniţi din Orientul Mijlociu, care trecuseră ilegal frontiera României, dinspre Serbia şi Bulgaria, și care se adăposteau în judeţul Timiş, în special în municipiul Timişoara.

Migranții ar fi fost preluați de către membrii grupului infracţional organizat din Timișoara şi transportați cu autoturismele acestora sau cu microbuze închiriate, până la frontiera de stat a României cu Ungaria, în judeţul Arad.

Ulterior, aceștia ar fi fost călăuziți de membrii grupului în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat, destinaţiile finale ale migranţilor fiind Austria şi Germania.

Activităţile infracţionale ar fi fost realizate de către membrii grupului infracţional organizat, în scopul obținerii unor beneficii materiale importante.

De asemenea, în perioada ianuarie-mai 2022, o parte dintre membrii grupului ar fi deţinut şi vândut, fără drept, droguri de mare risc (cocaină şi amfetamină) și droguri de risc (cannabis), consumatorilor din judeţele Arad, Timiş și Caraş Severin.

La sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad vor fi conduse, în vederea audierii, 44 de persoane, despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalității organizate Timişoara, Cluj, Iași și din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș Severin și Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.

La acțiune participă polițiștii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad, Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărșand, Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş, Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta și I.T.P.F. Timişoara.

La activități participă și jandarmii din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Timiș, Arad și Caraș-Severin și Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timişoara.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, anunță IGPR.