Simona Halep și meciul care i-a provocat o adevărată depresie: ‘Trei luni n-am putut să fiu fericită’
Simona Halep, locul 20 mondial în tenisul feminin, a dezvăluit că finala Roland Garros 2018, când pierdea dramatic împotriva Jelenei Ostapenko, i-a provocat o adevărată depresie.
„Înainte de a câștiga primul Grand Slam, am pierdut o altă finală la Roland Garros. Conduceam meciul..A fost cel mai deprimant moment din viața mea. Trei luni n-am putut să fiu fericită, nu mă puteam bucura de nimic, uneori mă trezeam plângând în timpul nopții
Aveam 6-3, 3-0 și am pierdut meciul. Dar am știut că trebuie să continui să muncesc, nu am renunțat la antrenament, a doua zi eram pe teren și mă antrenam din greu.
Apoi, în ianuarie am pierdut o altă finală, dar am fost foarte aproape, am jucat foarte bine și n-a fost vorba despre jocul meu. Adversara a fost un pic mai bună, mai puternică. Am continuat să cred că ziua mea va veni și am continuat să muncesc. După, următorul Grand Slam pe care l-am jucat l-am câștigat”, a povestit Simona Halep, pentru Top Court, platforma de e-learning din tenisul mondial, potrivit GSP.ro.