Sofia Vicoveanca, amintiri dureroase din război: ‘Eu cu mama ne-am refugiat. Tata a rămas prizonier la ruși’

sursa foto: captura Etno Tv

Războiul declanșat de ruși în Ucraina i-a trezit Sofiei Vicoveanca amintiri dureroase. În copilărie, a trăit experienţa celui de-al Doilea Război Mondial, s-a refugiat cu mama ei în România, iar tatăl ei a ajuns prizonier la ruși. Au trecut ani buni până s-au regăsit. „Tată s-a întors marcat de acolo, dintr-un munte de om avea doar 35 kilograme”, a povestit îndrăgita cântăreață.

„Nu am multe amintiri din timpul refugierii, pentru că eram mică. Mama m-a luat în brațe și ne-am refugiat. Tată a fost concentrat, a plecat în război, a rămas prizonier la ruși. Nu știam dacă mai trăiește, nu aveam cum să comunicăm. Mamei i se spunea în sat „refugiată” și „văduva”. Ne refugiasem într-un loc sigur, la o mătușă, într-o casă mică, cât o cutie de chibrituri. Ne-a amenajat camera unde aveau proviziile pentru iarnă, s-a făcut o sobă, un pat și o ladă în care pusesem lucrușoarele. Acolo a fost toată copilăria mea. Am prins și perioada de foamete, n-am răbdat de foame, dar nici n-am îndrăznit să-i spun mamei că-mi place ceva sau să-i cer.

Pe mama mi-o amintesc în genunchi tot timpul cu lacrimile care i se înnodau în barbă. Numai lacrimi, tot timpul. Nu știam dacă tată mai trăiește sau nu. Tată s-a întors marcat de acolo, dintr-un munte de om avea doar 35 kilograme. M-am uitat în ochii mamei când a venit, nu-l mai cunoșteam. Nu a spus niciodată cât a suferit acolo”, a povestit Sofia Vicoveanca în emisiunea „Sub Lupă” de la Etno TV.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.