Victor Rebengiuc va continua să urce pe scenă în rolurile deja acceptate: ‘Voi juca cât voi mai fi în stare să joc!’

sursa foto: antena3.ro

Victor Rebengiuc a precizat pe Facebook, după anunţul că se va retrage din activitate, că va juca în spectacolele în care este angajat „cât va mai fi în stare”.

„Am spus ultimul rol. Asta nu înseamnă că gata, nu mă voi mai urca pe scenă de acum încolo. Nu. Eu am spus că nu voi mai accepta un rol nou. Voi juca în continuare în spectacolele ”Regele moare” şi ”Tatăl” cât voi mai fi în stare să joc sau până când direcţiunile teatrelor Naţional şi Bulandra vor crede de cuviinţă.”, a spus actorul.

Înainte de avanpremiera spectacolului „Tatăl” de Florian Zeller la Teatrul Bulandra, Victor Rebengiuc a spus la Digi 24: „Am 89 de ani, în curând o să am peste câteva luni 90, nu mai merge! Trupul meu nu-mi mai permite, sănătatea mea e în mare suferinţă, e greu. M-am luptat foarte tare în repetiţiile astea ca să pot juca rolul ăsta. Sper să-l pot juca şi în faţa publicului de câte ori voi putea, dar nu mai vreau să mai antamez un alt rol. Gata! E ultimul rol pe care-l joc!”.