Pregătiri de botez. 3 perechi de nași pentru băiețelul Vladuței Lupău

Trei perechi de nași va avea băiețelul Vlăduței Lupău și al fotbalistului Adi Rusu. Primii sunt chiar nașii lor de cununie, Olguța Berbec și Remus Novac, care au cumpărat deja o parte din cadourile pentru cel mic.

Vlăduța Lupău a nascut chiar de Sărbatoarea Schimbării la Față.

La scurt timp după naștere,  tatăl, fotbalistul Adi Rus, a publicat pe Instagram prima poză cu băiețelul despre care a spus că este „soarele vieții lui”. „Iubirea mea, soarele meu, te-am dorit, ne-am rugat și te-am primit în această zi de sărbătoare 06.08.2022. Nu o să pot să-i mulțumesc vreodată Lui Dumnezeu pentru ce mi-a dat. O să te învăț un singur lucru să ai frică doar de Dumnezeu în viața asta și să te rogi Lui. P.S.: A fost dragoste la prima vedere??❤️ Vlăduța, te iubim cel mai mult, mama eroină⭐️”, a scris pe Instagram fostul portar de la CFR Cluj. „Inima mea toată sunteți voi”, a răspuns și proaspăta mămică.
Vladuța Lupău a ales un nume biblic, Iair, pentru copilul său, după ce a trecut prin mai multe încercări nereușite de a rămâne însărcinată, fiind diagnosticată cu endometrioză, o boală care provoacă infertilitate. Ea nu se gândește, deocamdată, să angajeze o bonă, pentru că va fi ajutată de mama și soacra sa. „Eu pot să-mi văd liniștită de treabă cât sunt ele”, a spus cântăreața.