Decizie crucială pentru Ucraina. Șeful NATO solicită Occidentului mai multe ‘arme grele’ pentru Kiev

sursa foto: digi24

Ucraina ar trebui să obțină mai multe arme grele, este declarația făcută de Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, înainte de reuniunea Grupului de Sprijin pentru Ucraina.

„Da, Ucraina ar trebui să aibă mai multe arme grele”, a declarat Jens Stoltenberg în cursul unei conferinţe de presă la Haga după întâlnirea cu liderii a şapte ţări europene membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului la Nord, în ajunul unui summit important.

NATO a început să-şi „intensifice” livrările de arme către Kiev, a adăugat el, subliniind că ucrainenii sunt „absolut dependenţi de aceste livrări pentru a face faţă agresiunii brutale a Rusiei”.

La Cartierul General al NATO va avea loc astăzi, 15 iunie, o reuniune în formatul Grupului de Contact Ramstein. Subiectul principal de discuții va fi livrarea de arme către Ucraina. Aliații și partenerii NATO intenționează să intensifice acest tip de ajutor, astfel încât țara vecină să poată da o replică mai hotărâtă ostilităților armatei ruse, care deține mai multe echipamente militare.

„Acest grup se reunește periodic pentru a coordona eforturile aliaților și partenerilor NATO de a furniza diferite tipuri de arme și echipamente militare, inclusiv arme grele pentru Ucraina. Ucrainenii sunt total dependenți de acest suport pentru a putea rezista invazii ruse brutale”, a spus Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.

Statele Unite ale Americii au înființat un centru de administrare la Stuttgart, Germania. Acesta  gestionează o rețea de peste 40 de țări partenere și aliați, la Baza aeriană „Ramstein”, pentru a oferi suport Ucrainei.

Între timp, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a solicitat repetat arme Ucrainei, declarând că orice minut contează.

„Trebuie să se acționeze mai rapid dacă avem cu toții după același obiectiv – să existe pace, să nu existe război în Europa și ca acest război al Federației Ruse să nu ajungă în alte țări, în țările UE și în țările NATO”, a spus Zelenski.

Anterior, în contextul cererii Ucrainei de a-i fi livrate arme, premierul olandez Mark Rutte a declarat că țara sa, împreună cu Germania, este pregătită să livreze Ucrainei 12 obuziere autopropulsate Panzerhaubitze 2000. Transmiterea lotului va fi precedată de instruirea militarilor ucraineni.