Germania își încalcă propria constituție, alocând fonduri uriașe pentru armată: ‘Odată cu invazia Ucrainei, am intrat într-o nouă eră’

sursa foto: digi24

Germania va încălca regulile bugetare ale constituției naționale pentru deblocarea unui fond în valoare de 100 de miliarde de euro, propus după invadarea Ucrainei de către Rusia, a anunțat duminică Ministerul de Finanțe german. Banii vor fi folosiți pe parcursul mai multor ani pentru a crește bugetul alocat apărării în Germania cu aproximativ 50 de miliarde de euro și pentru a permite țării să atingă obiectivul stabilit de NATO de a cheltui anul pentru apărare 2% din PIB, potrivit ziare.com.

Fondul va fi finanțat prin prin datorii suplimentare, iar pentru asta a fost nevoie de ocolirea regulilor înscrise în constituţia naţională, numite „frână îndatorării”.

La sfârșitul lunii februarie, Olaf Scholz, cancelarul german, a anunțat că țara sa va investi 100 de miliarde de euro (113 miliarde de dolari) în acest fond special.

„Începând de acum, vom investi, an de an, peste 2% din Produsul nostru Intern Brut în Apărarea noastră”, a anunţat Scholz în Bundestag.

„Odată cu invazia Ucrainei, am intrat într-o nouă eră”, a mai adăugat cancelarul german atunci.