Începe al Treilea Război Mondial? George Soros, previziune sumbră

sursa foto: dw.com

Miliardarul George Soros a declarat marți că invazia Rusiei în Ucraina ar putea fi începutul celui de-al treilea război mondial, astfel că cea mai bună cale de a păstra civilizația liberă este ca Occidentul să învingă forțele președintelui Vladimir Putin, scrie Reuters.

„Invazia ar putea fi începutul celui de-al treilea război mondial și este posibil ca civilizația noastră să nu-i supraviețuiască”, a declarat Soros la Davos, potrivit unui text al discursului său publicat de biroul său.

„Cea mai bună și poate singura modalitate de a ne păstra civilizația este de a-l învinge pe Putin cât mai curând posibil. Aceasta este concluzia finală”, a mai spus acesta.