Italia, aproape de o criză politică majoră: Cel mai mare partid urmează să se destrame

sursa foto: politico.eu

Cel mai mare partid din Italia urmează să se destrame, ministrul de externe al țării inițiind un grup separatist.Guvernul de coaliţie al premierului italian Mario Draghi a fost zguduit marţi de noi tulburări după ce cel mai mare partid din parlament s-a divizat, iar ministrul de externe a iniţiat un grup separatist, scrie Mediafax.

Până la 60 de foşti parlamentari ai partidului Cinci Stele s-au înscris deja în noul grup al lui Di Maio, „Împreună pentru viitor”, potrivit presei. „Astăzi, eu şi mulţi alţii… părăsim Mişcarea Cinci Stele”, a anunţat ministrul de externe în cadrul unei conferinţe de presă. „Părăsim ceea ce mâine nu va mai fi prima forţă politică din parlament”.

Di Maio a susţinut sprijinul ferm al premierului pentru Ucraina după invazia Rusiei, inclusiv prin trimiterea de arme pentru ca Kievul să se apere. În acest sens, el a intrat în conflict cu şeful partidului Cinci Stele, fostul premier Giuseppe Conte, care a susţinut că Italia ar trebui să se concentreze pe o soluţie diplomatică, notează France 24.

În ciuda legăturilor tradiţionale ale Italiei cu Rusia, guvernul lui Draghi a trimis arme şi bani pentru a ajuta Ucraina, susţinând în acelaşi timp cu fermitate sancţiunile UE împotriva Rusiei.