Scandal la nivel mondial! FBI, percheziții la locuința lui Joe Biden

sursa foto: digi24.ro

Locuința din Daleware a președintelui american Joe Biden a fost percheziționată de agenții FBI. Joe Biden nu a opus rezistență, ci a fost cât se poate de cooperant, conform informațiilor oferite de către avocatul acestuia.

Acest demers al agenților federal are loc în cadrul dosarului care privește documentele secrete descoperite în locații private, utilizate anterior de actualul președinte al Statelor Unite, înainte să ocupe cea mai înaltă funcție din stat, informează CNN.

Conform avocatului lui Biden, Bob Bauer, percheziția a fost „organizată” cu sprijnul deplin al președintelui. De asemenea, acesta a mai explicat faptul că acest demers este realizat fără o notificare prealabilă, astfel încât să fie asigurată securitatea și integritatea operațională. Din moment ce Joe Biden a fost cooperant, nu a fost necesar ca FBI-ul să solicite un mandat de la judecător.