Ucraina salută apelul ONU privind centrala nucleară Zaporojie

sursa foto: capital.ro

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a salutat apelul agenției nucleare a ONU de a crea o zonă de protecție a securității la centrala nucleară Zaporojia, relatează BBC.

Centrala a fost ocupată de Rusia încă de la începutul războiului și de atunci a fost atacată în mod repetat.

În urma vizitei de săptămâna trecută, ONU a concluzionat că bombardamentele trebuie să înceteze imediat.

Zelenski a declarat că va sprijini zona de siguranță dacă aceasta va avea ca scop demilitarizarea teritoriului centralei nucleare.

Într-un raport publicat marți, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a declarat că bombardarea celei mai mari centrale nucleare din Europa ar putea duce la eliberarea nelimitată de materiale radioactive, în timp ce prezența de echipamente militare rusești la fața locului ar putea submina securitatea acesteia.

Zelenski a declarat că raportul a remarcat prezența de echipamente militare rusești pe teritoriul centralei și a făcut referire la presiuni asupra angajaților, alături de „referiri clare la ocupația militară rusă”.

În raportul publicat marţi, AIEA preconizează crearea unei zone demilitarizate în exteriorul celei mai mari centrale nucleare din Europa, capturată de trupele ruse în timpul invaziei lor în Ucraina.

Ruşii şi ucrainenii s-au acuzat reciproc că au folosit atacuri de artilerie, care au avut loc şi marţi în ciuda recomandărilor organismului de supraveghere.

Săptămâna trecută, o echipă de 14 membri ai AIEA a mers la situl centralei. Rafael Grossi, şeful agenţiei Naţiunilor Unite, a declarat că situl a fost avariat în timpul luptelor.

Cel puţin doi membri ai echipei trebuie să rămână la faţa locului permanent cu scopul de a garanta securitatea instalaţiilor.

Trupele ruse au preluat controlul sitului la începutul lunii martie şi au avut loc atacuri repetate în vecinătatea acestuia.