444 noi cazuri de Covid și două decese, raportate în ultimele 24 de ore

sursa foto: pixabay

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 444 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 144 mai multe faţă de ziua anterioară, informează MS. 83 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 39 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 1.132, cu 29 mai multe faţă de ziua anterioară.

De asemenea, la ATI sunt internate 118 persoane, cu 6 mai multe faţă de ziua anterioară. Din cei 118 pacienţi internaţi la ATI, 103 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 69 sunt minori, 68 fiind internaţi în secţii, cu 5 mai mulţi faţă de ziua anterioară, şi unul la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Până luni, 67.084 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP două decese (bărbaţi), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă.

Decesele au fost înregistrate la categoria de vârstă 70-79 de ani. Ambii pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi unul era vaccinat.