Alertă alimentară! Produs consumat de români, retras de la raft

sursa foto: pixabay

ANSVSA anunță că, urmare a notificării primite din partea furnizorului Snack Food Poco Loco NV, Carrefour România a inițiat retragerea de la comercializare și rechemarea de la clienți a unor loturi de Tortilla Chips și Tortilla Chips Chilli.

„Motivul rechemării: prezența urmelor de alcaloizi tropani în făina de porumb”, arată ANSVSA.

Se recomandă persoanelor care dețin produse din loturile respective să nu le consume, ci să le distrugă sau să le ducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat.

Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.