Puțin peste 500 de cazuri de COVID în România, în ultimele 24 de ore

sursa foto: pixabay

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 528 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 36 mai mult față de ziua anterioară, informează Ministerul Sănătății.

65 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 45 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În spitalele din țară, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.242, cu 35 mai mult față de ziua anterioară.

De asemenea, la ATI sunt internate 191 persoane, la fel ca în ziua anterioară. Dintre cei 191 pacienți internați la ATI, 166 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 77 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 8 mai mult decât în ziua anterioară. Niciun copil nu este internat la ATI.

Până luni 65.496 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat. În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP trei decese (doi bărbați și o femeie).

Dintre cele trei decese, două au fost la categoria de vârstă 70-79 de ani și unul la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care prezentau comorbidități.

Din totalul de trei pacienți decedați, doi au fost nevaccinați și unul vaccinat. Pacientul vaccinat care a decedat avea vârsta cuprinsă între 70-79 de ani și prezenta comorbidități.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.688 teste RT-PCR (1.660 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.028 la cerere) și 8.494 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.987.982 teste RT-PCR și 9.737.782 teste rapide antigenice.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.