Revoltător – 11 lei, trei mese pe zi în spital! Beatrice Mahler: ‘Mă gândesc cu îngrijorare la greul care urmează’

sursa foto: Beatrice Mahler / Facebook

Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nafta”, a vorbit despre hrana din spitale și despre impactul scumpirilor asupra regimului alimentar al pacienților. Aceasta a subliniat faptul că, în spital, din cei 11 lei normă de hrană pentru un pacient, trebuie asigurate 3 mese/zi.

„În spital din cei 11 lei normă de hrană pentru un pacient, regim comun, trebuiesc asigurate 3 mese/zi. Nici măcar nu visăm la ceea ce ar trebui să fie normalul, adică pacientul să își aleagă meniul dintr-o varietate de preparate. În România, în spitalul public, pacientul nu are din ce să aleagă, meniul este simplu (11 lei / 3 mese), repetitiv, sărac în vitamine, iar desertul este un răsfăț de care are parte uneori, foarte rar, pacientul cu tuberculoză”, se arată într-o postare pe Facebook.

Conform acesteia, în 2021, suma alocată pentru un bolnav a crescut cu un leu, de la 10 la 11 lei.

„E greu, nu mă plâng, dar nu pot să nu mă gândesc cu înfrigurare la GREUL care urmează…Alimentele se scumpesc de la o săptămână la alta, de la pâine, la legume, la carne…cred că fiecare am constant că suma pe care o necesită achiziția de alimente în familie a crescut pentru aceeași cantitate. În spital în scurt timp furnizorii care au acorduri cadru încheiate pentru alimente, vor renunța la acestea, pentru că prețurile din acord nu mai permit furnizarea alimentelor. Sigur, am mai trecut prin astfel de momente la începutul pandemiei când prețurile la materiale sanitare au crescut atât de mult încât furnizorii au refuzat livrarea…și este o reacție normală… dar mă întreb ce vom face în spitale atunci? Cum va arăta masa unui pacient, dacă azi când încă livrarea se face la prețurile vechi, calitatea și diversitatea alimentelor lasă mult de dorit?”, mai spune managerul institutului.

1 thought on “Revoltător – 11 lei, trei mese pe zi în spital! Beatrice Mahler: ‘Mă gândesc cu îngrijorare la greul care urmează’

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.