ROBOR începe săptămâna în forță! Anunțul făcut de BNR

sursa foto: stiridincluj

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat luni la 7,51%, în urcare cu 15 puncte bază faţă de vineri, când a fost cotat la 7,36%, arată datele publicate de BNR.

Tot luni, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a atins 7,66% de la 7,54% vineri, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a urcat la 7,73% de la 7,68%.