Șeful ANAF, despre reducerea accizelor la carburanți: ‘Asta este realitatea, din păcate. Nu ai o altă soluţie’

sursa foto: pixabay

Preşedintele ANAF,Lucian Heiuş, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că accizele la carburanţi nu pot fi scăzute, deoarece acestea se află la nivelul minim pe care îl permite directiva.

„Ştiţi care este problema la acciza la carburanţi? Din păcate, România a mers la nivelul minim pe care îl permite directiva. Şi atunci când tu eşti la nivelul minim, nu ai unde să te duci mai jos decât e nivelul acela. Dacă în România ar fi fost aplicat un alt nivel, puteai să te duci la nivelul minim, dar când eşti la nivelul minim, nu mai poţi să scazi sub el. Asta este realitatea, din păcate. Nu ai o altă soluţie”, a explicat preşedintele ANAF.