Anunț așteptat de pensionari! Marius Budăi, noi precizări: ‘Am ajuns cu toţii la această concluzie’

sursa foto: alba24.ro

Pensionarii vor să afle cât mai curând ce se va întâmpla cu pensiile lor de anul viitor, după ce în ultimul timp s-a tot vorbit despre procente de majorare de la 5 la 16%. Liderii PSD și PNL au spus că aceste majorări vor avea loc sigur, dar un anunț concret în acest sens va fi făcut odată ce vor vedea cifrele bugetului pentru 2023.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a dat asigurări că o majorare la pensii va fi.

„Aşa cum a anunţat recent şi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, dar şi premierul Nicolae Ciucă în momentul construcției bugetului pentru anul 2023 se va lua decizia finală asupra procentului, dar e clar că o majorare la pensii va fi”, a spus Budăi, la Antena3.

„Propunerea PSD pusă pe masa coaliţiei va fi cea de cel puţin 10%. Aceste analize le-am făcut cu Ministerul de Finanțe şi au arătat că avem spaţiu bugetar şi le-am făcut, în aşa fel încât să apărăm puterea de cumpărare a părinților şi bunicilor noștri. Discutăm în general de măsuri care să vină în sprijinul mediului de afaceri şi a cetățenilor.

Important este că am ajuns cu toții la concluzia că pensiile trebuie majorate”, a mai spus ministrul Muncii.