Eugen Tomac, atac la adresa lui Iohannis: ‘Singura şansa reală pentru a corecta această discriminare rămâne să reclamăm Consiliul UE la CJUE’

sursa foto: Eugen Tomac / Facebook

Liderul PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, anunţă joi, într-o postare pe Facebook, că „la Bruxelles, nu se va discuta astăzi despre Schengen”, adăugând că preşedintele Klaus Iohannis n-a reuşit să schimbe agenda şi să introducă la recomandări ale Consiliului European acceptarea României în spaţiul Schengen.

„La Bruxelles nu se va discuta astăzi despre Schengen
Președintele Iohannis ne-a cerut să avem răbdare și să nu acționăm emoțional în chestiunea Schengen.
Ne-a asigurat că ieri sau astăzi va dezbate umilința prin care a trecut România la reuniunea de la Bruxelles.
Din păcate, m-am uitat pe scrisoarea Președintelui Consiliului European, domnul Charles Michel, adresată șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană, aceasta fiind redactată pe 12 decembrie, la 4 zile după ce Austria, încălcând principiul cooperării loiale între instituțiile europene, ne-a blocat accesul în Schengen.
Surpriza este uriașă, atât în scrisoarea de convocare a Consiliului European https://www.consilium.europa.eu/…/president-michel-s…, cât și în ordinea de zi pentru astăzi, https://data.consilium.europa.eu/…/ST-36-2022-INIT/en/pdf lipsește cu desăvârșire subiectul Schengen.
Prin urmare, Președintele Iohannis n-a reușit să schimbe agenda și să introducă, la recomandări ale Consiliului European de astăzi, acceptarea noastră în spațiul Schengen.
În acest moment, devine tot mai evident că singura șansă reală pentru a corecta această discriminare rămâne să reclamăm Consiliul Uniunii Europene la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Restul sunt doar declarații politice.”, scrie Tomac.