Florin Cîțu și-a dat demisia de la șefia Senatului: ‘O să fac politică în continuare’. Ce acuzații face fostul lider PNL

sursa foto: antena3

Florin Cîţu a declarat, miercuri, despre demisia de la şefia Senatului, că preşedintele partidului şi secretarul general i-au cerut demisia şi că i s-a spus că i s-a retras sprijinul partidului. El a precizat că nu a vrut să îi pună pe colegii lui senatori în situaţia penibilă să voteze unii dintre ei împotriva conducerii partidului. Totodată, Florin Cîțu a spus că va face în continuare politică.

„Președintele partidului și secretarul general mi-au cerut demisia. Mi s-a spus că mi s-a retras sprijinul partidului. Este o funcție politică. Bineînțeles că, în aceste condiții, nu am vrut să-i pun în situația penibilă pe colegii mei, pe unii dintre ei, să voteze împotriva conducerii paidului”, spune Florin Cîțu.

El precizează că i s-a reproșat că a făcut declarații, „aceleași de ani de zile, împotriva unor măsuri care fac rău românilor”.

„Politică (o să fac mai departe – n.r.), exact ce am făcut înainte. Acestea sunt funcții pe care le primești în urma unei activități pe care o ai, aceea de senator. Funcțiile nu sunt pe viață. (…) Să nu fim ipocriți. Astăzi rezultatele – inflație, dobânzi, perspectivele unei crize majore – nu vin din neant. Există o guvernare… Eu cred că dacă această guvernare nu era cu PSD, rezultatele ar fi fost mult mai bune”, afirmă Florin Cîțu.

El precizează că nu a vrut „niciodată” o guvernare PNL-PSD.