Klaus Iohannis pleacă în Grecia

sursa foto: presidency.ro

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua o vizită de lucru în Grecia, la Atena, vineri și sâmbătă, ocazie cu care va avea întrevederi cu președintele Katerina Sakellaropoulou și cu premierul Kyriakos Mitsotakis

„Vizita la Atena are loc în contextul unui dialog susținut la nivel înalt și al unei coordonări strânse între România și Grecia pe temele de actualitate. Întrevederile președintelui României cu președintele și premierul eleni au ca obiectiv abordarea potențialului de dezvoltare al relațiilor dintre cele două țări, în domeniul economic și investițional, dar și în alte sectoare precum cel cultural, educație, protecție civilă și turism. Un accent deosebit va fi pus pe proiectele de infrastructură și interconectare, inclusiv din domeniul energetic, menite să reducă dependența de gazul rusesc și să sporească securitatea energetică a celor două țări”, anunță Administrația Prezidențială.

De asemenea, potrivit sursei citate, vor fi abordate situația de securitate generată de agresiunea militară ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei, precum și consecințele acestui război în multiple planuri.

„Sprijinul pentru Republica Moldova, extrem de vulnerabilă în actualul context, va figura, de asemenea, pe agenda de discuții. Un subiect de interes pentru ambele țări îl reprezintă susținerea procesului de extindere a Uniunii Europene. În acest sens, va avea loc un schimb de opinii în pregătirea Summitului UE – Balcanii de Vest, din data de 6 decembrie 2022, de la Tirana, Republica Albania. De asemenea, președintele României va participa și la reuniunea de lucru, la nivel de lideri, a Partidului Popular European, în cadrul căreia vor fi discutate teme de actualitate ale agendei europene”, se menționează în finalul comunicatului.