Legea offshore, adoptată cu scandal în Parlament. Klaus Iohannis urmează să o promulge

sursa foto: digi24

Legea offshore a fost aprobată de Camera Deputaților și merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis. Decizia a fost luată cu 248 voturi „pentru” și 34 „împotrivă”.

Dezbaterea nu a fost lipsită de scandal. Liderul deputaţilor AUR, George Simion, şi ministrul Energiei, Virgil Popescu, au avut un schimb de replici, în şedinţa de plen de miercuri în care se dezbate proiectul legii offshore, Simion numindu-l din nou pe Popescu „ministru-hoţ”.

„Paşol na turbinca, Iuri!”, i-a replicat Popescu, parafrazând povestirea Ivan Turbincă a lui Ion Creangă.

„Fac un apel la acei parlamentari care nu sunt controlaţi cu cheia şi care nu au participat la susţinerea lui Virgil Popescu, ministrul-hoţ al Energiei din România în ultimii doi ani, în trei Cabinete diferite. Da, aţi auzit foarte bine: ministrul-hoţ al Energiei în Cabinetul Orban, Cabinetul Cîţu şi Cabinetul Ciucă, ultimii trei preşedinţi ai Partidului Naţional Liberal. Partidul Naţional Liberal care are tupeul să acuze Alianţa pentru Unirea Românilor că este un partid care face interesele Rusiei. Păi cine a fost ministrul Energiei, nu hoţul de Virgil Popescu?”, a spus George Simion.

El a susţinut că ministrul Popescu este „dăunător” pentru România. Simion a intervenit după ce ministrul a criticat în plen faptul că un singur partid nu a votat în comisii proiectul legii offshore, referindu-se la AUR.

„Nu pot să nu remarc faptul că, ieri, în comisii (…) un singur partid a votat împotrivă şi un sigur partid a pus un amendament prin care, practic, poate că a trecut neobservat, voia să crească fiscalitatea acestui proiect de lege, vrea să crească fiscalitatea exploatărilor din Marea Neagră, mai mult decât există în legea actuală. (…) Oare ce să însemne asta? Asta să însemne că doriţi în continuare să nu se poată exploata gazele din Marea Neagră, doriţi în continuare, domnilor, să rămânem dependenţi de gazul rusesc, să ascultaţi în continuare de Kremlin şi de ordinele lui Putin?”, a spus Popescu.