Marcel Ciolacu cere dezbateri ample pe OUG privind plafonarea şi compensarea preţurilor la energie electrică

sursa foto: digi24

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a cerut, joi, comisiilor de politică economică şi de industrii, care au fost sesizate pe fond cu întocmirea raportului la ordonanţa privind energia, să-i invite la dezbaterile asupra actului normativ pe reprezentanţii producătorilor, distribuitorilor, furnizorilor, precum şi ai celorlalţi actori implicaţi în acest domeniu strategic.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a sesizat, marţi, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia pentru industrii şi servicii în vederea examinării şi elaborării raportului asupra proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei.

„Având în vedere importanţa dezbaterilor legate de domeniul energiei şi al gazelor naturale, precum şi impactul asupra cetăţenilor şi economiei, consider oportun să analizaţi ca, în cadrul dezbaterilor care vor avea loc pe acest proiect de lege, să participe în calitate de invitaţi şi reprezentanţi ai producătorilor, distribuitorilor, furnizorilor, precum şi ai celorlalţi actori implicaţi în acest domeniu strategic”, se arată într-o adresă transmisă de Marcel Ciolacu preşedinţilor celor două comisii, Costel Dunavă şi Bende Sandor, potrivit Agerpres.

Senatul a adoptat, pe 17 septembrie, OUG 119/2022 privind plafonarea şi compensarea preţurilor la energie electrică, fiind lărgită lista celor care beneficiază de preţ plafonat pentru consumul realizat până la 31 august 2023. Camerei Deputaţilor este for decizional.