Marcel Ciolacu: ‘Pur şi simplu refuz să cred că România nu va intra în Schengen’

sursa foto: digi24

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că refuză să creadă că România nu va intra în Spaţiul Schengen, adăugând că a venit momentul în care Europa „să fie solidară” cu ţara noastră.

”E un moment în care cu toţii trebuie să vorbim pe aceeaşi voce. Eu pur şi simplu, mental, refuz să cred că România nu va intra în Schengen. Adică atât de mari eforturi am făcut, îndeplinim toate condiţiile, în tot conflictul din Ucraina cred că statul român a fost exemplar, am dat ajutor chiar dacă am supărat fermierii români ca să scoatem grânele din Ucraina prioritar. Cred că e momentul ca Europa să fie solidară cu România”, a spus Ciolacu.