Marius Budăi explică ce se întâmplă cu voucherele de 50 de euro: ‘Nu vor fi probleme’

sursa foto: antena3

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, joi, la România TV, că voucherele de 50 de euro destinate persoanelor vulnerabile vor fi acordate pe card, iar în cazul în care există localităţi în care nu există POS-uri, alimentele vor fi livrate cu ajutorul furnizorilor.

„Am ajuns la discuţia cu cardul, bazându-ne pe experienţa trecută când s-au dat acele alimente pentru persoanele peste 75 de ani. Este funcţional şi vom face totul să fie funcţional. Vor ajunge furnizorii şi la acele persoane care nu au în localităţi POS-uri sau locuri unde să plătească. Vor ajunge furnizorii la ei, nu vor fi probleme.

Am ajuns la formula cu cardul pentru că este o discuţie pe care am purtat-o cu Comisia Europeană. Jumătate din acest buget îl asigurăm din fonduri nerambursabile.

Nu, a fost pe instrumentul financiar, este una dintre condiţii. Este un lucru foarte bun. Contează ca alimentele să ajungă la cetăţeni”, a declarat Marius Budăi, la emisiunea „Punctul Culminant” de la România TV.

Întrebat dacă vor fi anumite agreate în care vor putea fi folosite aceste vouchere, ministrul Muncii a explicat că „nu scrie în ordonanţa de urgenţă aşa ceva”

Mai mult, Marius Budăi a dat de înţeles că acest vouchere vor putea fi folosite precum bonurile de masă, inclusiv în micile magazine.