Nicolae Ciucă: ‘Am identificat o soluţie de compensare de 50 de bani la pompă’

sursa foto: romaniatv.net

Nicolae Ciucă a anunţat joi că Guvernul a aprobat schema de ajutor de stat pentru compensarea creșterii prețului la combustibil din cauza situației internaționale. Astfel, valoarea ajutorului acordat este de 50 bani pe litrul de combustibil şi se va aplica direct la pompă.

„Am identificat împreună cu specialiștii o soluție de compensare în sumă fixă de 50 de bani care se va aplica direct la pompă. În sprijinul parteneriatului dintre societatea civilă și Guvern, între Guvern și populație, precum și mediul de afaceri am luat decizia să aplicăm această măsură, o măsură care a fost, de asemenea, adoptată și de alte țări. Este o măsură care implică atât responsabilitatea Guvernului, cât și responsabilitatea companiilor din industria petrolieră”, a declarat premierul.

Potrivit acestuia, măsura se aplică și în Spania și Franța.