Nicolae Ciucă: ‘Cu PNL la guvernare, în România se investeşte şi se investeşte acum’

sursa foto: digi24

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Vila Florica, în cadrul evenimentului de aniversare a 147 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal, că istoria mai veche şi recentă ne arată că Partidul Naţional Liberal este partidul care garantează stabilitatea guvernamentală, dezvoltarea economică şi moderaţia în actul guvernării.

„Acum și aici, în casa Brătienilor, vă rog să îmi permiteți să vorbesc puțin despre ce cred eu că este statul liberal pe care toți liberalii, indiferent dacă sunt sau nu membri ai Partidului Național Liberal, au obligația să îl construiască și să îl protejeze.

În primul rând, statul liberal garantează și promovează libertatea cetățenilor săi. Libertatea autentică poate exista doar acolo unde există lege, în societățile democratice cu o guvernarea stabilă, rațională și moderată. Libertatea se realizează atunci când demnitatea umană și toate drepturile fundamentale ale persoanei sunt recunoscute și așezate în centrul preocupării instituțiilor statului.

În al doilea rând, statul liberal este un stat de drept. Statul de drept este un stat în care puterea politică, este ea însăși limitată prin Constituție și lege, iar majoritatea care decide nu poate să devină abuzivă. Din această perspectivă, statul de drept este și o valoare fundamentală pentru NATO și UE și premisa integrării și a dezvoltării noastre în aceste structuri care ne garantează securitatea și dezvoltarea economică.

În al treilea rând, statul liberal este un stat protector. Statul protector nu se confundă cu statul providență.

Statul liberal protector garantează siguranța și libertatea cetățenilor săi, prin protejarea drepturilor și libertăților fundamentale, respectiv prin apărarea suveranității și a integrității teritoriale.

Din această perspectivă, apartenența României la NATO este cea mai importantă garanție  în fața amenințărilor recente de securitate

În al patrulea rând, statul liberal este un stat care asigură stabilitatea economică. În societățile contemporane, liberalismul economic garantează și promovează competiția în economie. Totodată, în societățile contemporane, statul liberal trebuie să asigure predictibilitate fiscală și investiții.

Predictibilitatea fiscală garantează că agenții economici (de la cel mai mic antreprenor la o companie multinațională) pot prevedea acțiunea economică pe termen mediu și lung. Așteptările lor legitime sunt protejate de încrederea că institutuțiile statului nu își modifică politica fiscală atunci când aceasta a căpătat stabilitate și eficiență în timp.

Pe de altă parte, investițiile garantează dezvoltarea sănătoasă a economiei și o creștere economică stabilă, garantează și protejează locurile de muncă ale cetățenilor. Investițiile sunt cele care ne ajută să depășim crizele economice. Și în acest context extrem de dificil pentru toate societățile democratice, România are nevoie de investiții ca de aer.

Cu Partidul Național Liberal la guvernare, în România se investește și se investește acum. Din acest motiv, fondurile europene multianuale, PNRR, alături de toate celelalte programe de investiții ale Guvernului și ale autorităților locale, reprezintă garanția stabilității și dezvoltării economice a României”, a spus Nicolae Ciucă.