Nicolae Ciucă îl așteaptă pe Vasile Dîncu să vină în țară: ‘Trebuie să avem o discuție cât se poate de deschisă’

sursa foto: Nicolae Ciuca / Facebook

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat joi că îl așteaptă pe Vasile Dîncu să revină în țară pentru a avea „o discuție cât se poate de deschisă” despre declarațiile potrivit cărora șansă a păcii în acest moment poate să fie o negociere cu Rusia.

„Îl aștept pe dl. ministru Dîncu să revină în țară de la ministerfiala NATO. Trebuie să avem o discuție cât se poate de deschisă față de opinia dumnealui. Nu este o opinie a guvernului și atunci va trebui să tranșăm foarte clar acest aspect”, a spus Nicolae Ciucă, întrebat dacă îl va remania pe Vasile Dîncu.

USR a depus o solicitare la Biroul Permanent pentru ca ministrul Apărării, Vasile Dîncu, să fie chemat la Camera Deputaților, pentru a da explicații cu privire la „declarațiile recente prin care amplifică propaganda rusească și aduce prejudicii parteneriatelor României cu UE și NATO”.

„Nu este prima dată când ministrul Apărării își dovedește din plin incompetența, dar ultimele declarații, potrivit cărora NATO și SUA trebuie să negocieze cu Rusia, pentru că politicienii ucraineni nu-și pot asuma pierderi de teritorii, le întrec pe toate. Înțelegem că PSD – asemenea celorlalte partide din vechea clasă politică – este plin de trompete rusești, dar este inacceptabil ca ministrul român al Apărării să manifeste public poziții disonante cu partenerii europeni și internaționali. Îl așteptăm pe domnul Dîncu să explice în Parlament de ce îmbrățișează tot mai des retorica Kremlinului, cum îi așteptăm și pe domnii Ciucă și Ciolacu să ia atitudine față de prestația tot mai lamentabilă a ministrului Vasile Dîncu”, a declarat Ionuț Moșteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaților.

Ministrul Vasile Dîncu a afirmat că negocierile reprezintă singura şansă pentru încheierea războiului din Ucraina.

„Războiul va mai continua şi singura şansă pe care ar putea să o aibă Ucraina şi mai ales sfârşitul războiului, singura şansă a păcii poate să fie negocierea, negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă, în care, aşa cum au lansat în acest moment ucrainenii, un document politic pentru toate ţările europene şi pentru NATO, un document care încearcă să dea garanţii de securitate pentru Ucraina pentru viitor. Este vorba până la modul negociere internaţională. Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia sigură. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, pentru că clasa politică din Ucraina, în momentul acesta nu poate să îşi permită să-şi asume, ar fi o sinucidere curată în politică să îşi asume pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă, de teritorii, ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”, a declarat Vasile Dîncu, sâmbătă la Prima TV.

1 thought on “Nicolae Ciucă îl așteaptă pe Vasile Dîncu să vină în țară: ‘Trebuie să avem o discuție cât se poate de deschisă’

Comments are closed.