Nicușor Dan, acord cu familia Constanta pentru a rezolva problema datoriei de 125 de milioane de euro

sursa foto: digi24

Primarul general, Nicuşor Dan, anunţă vineri, pe Facebook, că în numele Primăriei Capitalei a semnat un acord cu familia Constanda pentru a rezolva problema datoriei de circa 125 de milioane de euro pe care municipalitatea o are, prin eşalonarea ei pentru o perioadă de 50 de luni.

„În numele Primăriei Capitalei, am semnat un acord cu familia Constanda pentru a rezolva problema datoriei de circa 125 de milioane de euro pe care municipalitatea o are, conform deciziei judecătorești definitive din anii trecuți. Acordul prevede eșalonarea sumei datorate pe o perioadă de 50 de luni, cu plăți lunare până la stingerea întregii datorii”, anunță Nicușor Dan pe Facebook.

El precizează că este foarte importantă este prevederea conform căreia conturile Primăriei Generale nu vor mai putea fi blocate sub nicio formă pe perioada derulării acordului.

„Acesta este punctul final al negocierilor purtate de mai bine de un an de zile, în care un rol important l-a avut și Comisia Constanda din primărie, cea care a avut mai multe întâlniri dedicate găsirii de soluții la această problemă (atât întâlniri interne, cât și cu familia ori avocații familiei Constanda). Subliniez, de asemenea, că aceasta este ultima eșalonare de datorii dintr-un șir de eșalonări pe care am fost obligat să le fac de la preluarea mandatului, pentru a repune pe picioare PMB din punct de vedere financiar și pentru a-i reface credibilitatea pe piața financiar-bancară. Reamintesc aici că am avut negocieri în urma cărora am reușit să eșalonăm mai multe datorii lăsate de administrația Firea și menționez aici doar patru dintre ele: datoria STB către ANAF, datoria municipalității pentru autobuzele Otokar cumpărate și neplătite, datoria pentru stațiile de autobuz, datoria pentru iluminatul de sărbători 2020-2021 (antamat și acesta în perioada Firea)”, conchide edilul.