Traian Băsescu, primele declarații după externarea de la clinica de la Bruxelles: ‘Am decis să căutăm un apartament’ / ‘Nu am de ce să demisionez din Parlamentul European’

sursa foto: romaniatv

Traian Băsescu a oferit, joi, primele declarații după externarea de la clinica din Bruxelles. Fostul președinte a anunțat că se conformează legii și este acum în căutarea unui apartament pentru a se muta din vila de protocol.

„Am discutat cu soția mea până spre dimineață, am decis să căutăm un apartament pe care să-l închiriem sau să-l cumpărăm și să ne conformăm legii, un apartament cu 3 camere într-o zonă lângă metrou, cu magazine și o piață în apropiere, având în vedere prețurile facturilor”, a spus Băsescu.

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, nu mai primește nici protecție de la Serviciul de Pază și Protecție, după decizia instanței că a colaborat cu Securitatea.

Întrebat despre acest lucru de jurnaliști, Băsescu a răspuns cu zâmbetul pe buze: „Ți se pare că nu mă descurc acum? Că nu am putut să merg singur? Acum, merg până la bancă și trebuie să-mi vând titlurile de stat. Aceste titluri de stat vor trebui vândute dacă vom ajunge să cumpărăm un apartament”, a fost răspunsul lui Băsescu.

El a precizat că așteaptă actul executor pentru eliberarea locuinței de protocol ca să atace la CCR legea.

„Nu pot să sesizez CCR-ul doar pe nota transmisă de RAPPS, pe înștiințarea că trebuie să plec în 60 de zile. Trebuie să fie un act de execuție ca să pot sesiza”, a spus fostul președinte.

Traian Băsescu a mai subliniat că nu are de ce să își dea demisia din actuala funcție de europarlamentar pentru că atunci când a candidat, CNSAS îl acuzase deja că a scris note informative pentru Securitate cu numele de cod „Petrov”.

„Nu cred că am de ce (să demisionez din Parlamentul European) pentru ca eu am fost ales cu anunțul CSNAS făcut, deci nu a fost un lucru pe care cei care m-au ales l-au aflat după alegeri”, a afirmat fostul șef al statului. „Nu am ascuns deloc si acum sunt convins că nu există nicio fraza care să implice declarații politice sau atitudini politice, nu există nici măcar o singură fraza”, a adăugat Băsescu.

Băsescu a respins și ”speculațiile” potrivit cărora ar urma să divulge secrete de stat, spunând că ”niciodată nu o să dezbrac cămașa de fost președinte și am obligația ca ceea ce știu doar eu, secretele țării, să rămână doar la mine”.

În ceea ce privește internarea, el a spus că a ajuns la Spitalul Universitar din Bruxelles pentru o pneumonie netratată și că nu i s-a făcut rău când a aflat decizia ÎCCJ privind colaborarea cu Securitatea.

„Eu am făcut un tratament de șapte zile la Spitalul Militar, apoi am fost la spital în Bruxelles. Eu în Bruxelles nu am vrut să merg la spital, dar am avut un puseu de tensiune, de la o boală de plămâni. Diagnosticul de la Bruxelles e de pneumonie netratată la vreme. Am recomandare să port mască tot timpul”, a declarat Traian Băsescu.

Traian Băsescu a ajuns la spital după ce, miercurea trecută, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv, că a colaborat cu securitatea ca poliție politică. ÎCCJ a respins miercuri apelul depus de Băsescu față de decizia Curții de Apel București.