USR îl cheamă la ‘Ora Guvernului’ pe ministrul Muncii: explicații pe tema reformei pensiilor speciale

sursa foto: gov.ro

Liderul de grup al deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a depus miercuri o solicitare la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, care vizează participarea ministrului Muncii, Marius Budăi, la „Ora Guvernului”, lunea viitoare.

Potrivit solicitării USR, tema dezbaterii este stadiul îndeplinirii Jalonului 215 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensii speciale şi care sunt paşii concreţi făcuţi de Ministerul Muncii pentru a duce la îndeplinire la timp acest angajament.